Ce faci într-o țară musulmană în timpul Ramadanului?

(Și iarăși…..) Ne aflăm în sfânta lună a Ramadanului care în acest an a început pe 18 iunie. În comparație cu calendarul solar, datele de Ramadan diferă și avansează cu aproximativ zece zile în fiecare an, datorită faptului că este o sărbătoare în mișcare, dependentă de poziția Lunii.


Ce este Ramadanul și care sunt practicile și ritualurile pe care musulmanii le respectă cu strictețe?

23be2-ramadan-canada
Ramadanul este una dintre cele mai importante sărbatori musulmane și durează 29 sau 30 de zile. Este luna postului, a pocainței și a sacrificiului, și celebrează perioada în care profetul Mahomed a primit revelatia coranica drept călauză pentru oameni, oferind un cod complet de orientare pentru a trăi o viață bună, curată, abundentă și plină de satisfacții, ascultând cu sfiențenie de poruncile lui Allah. 
Timp de aproximativ 30 de zile musulmanii adulți trebuie să postească din zori și până la apusul soarelui. Postul înseamnă abstinență de la mâncare, băutură, fumat și relații sexuale. ( În aceste lungi zile de vară fierbinte asta poate sa țină până la 14-15 ore).
Deasemenea în această lună, musulmanii nu trebuie să mintă, să jignească sau să blesteme. Religia islamică stabilește postul ca un mijloc de purificare, un exercițiu de autocontrol și o dovadă de credință. Este timpul în care musulmanii se închină în fața Dumnezeului lor, cerând iertare și mulțumind pentru binecuvântarea acestuia. Actul de post are scop să redirecționeze inima de la plăcerile lumești, pentru a curața sufletul de negativism și alte impurități nocive. 
Ramadanul îi învață pe musulmani cum să practice o mai bună auto-disciplină, sacrificiu și empatie pentru cei care sunt mai putin norocoși, încurajând, astfel, acțiunile de generozitate și obligatoriu cele de caritate.

Ce este Ramadanul pentru un musulman pios?
Postul (în araba Sawm) este obligatoriu pentru musulmani când ajung la pubertate, atât timp cât sunt sanatosi, nu au careva dizabilități sau boli. Copiii nu postesc, dar sunt încurajați să înceapa cât mai devreme. Sunt scutiți de post cei care calatoresc, bolnavii, femeile în perioadele critice ale lunii, cele însarcinate sau care au bebeluși sugari.
În fiecare dimineață, înainte de ivirea zorilor, musulmanii se scoală pentru prima lor masă numită Suhoor, după care înfăptuiesc prima rugaciune a zilei, numită Fajr, ceea ce înseamna zori. Unii oameni merg înapoi la culcare, pentru ca mai târziu să își înceapă ziua lor normală de lucru.
La amiază, musulmanii se roagă – Dhuhr (se traduce prânz) și mai târziu, în dupa-amiaza se roagă iar – Asr (după-amiaza). Vor posti toata ziua – fara mâncare sau apă – până în apus de soare, atunci când urmează urmatoarea rugăciune numită Maghrib (amurg). 
La lăsarea nopții se vor spune rugăciunile de noapte – Isha, iar unii vor merge la moschee pentru Taraweeh, rugăciuni speciale de seară. 
Imediat ce soarele apune, împreună cu toți membrii familiei, ei au plăcerea (și bucuria) de a întrerupe postul și au dreptul (după o zi întreagă de reținere) să mănânce. Aceasta masa se numește Iftar.
Drept element de întrerupere a postului servesc curmalele (Eng. dates), ca o gustare rapidă înainte de a patra rugăciune Maghrib (din cele 5 de pe parcursul zilei), după care masa principală este servită. Un semnal general ca postul se poate întrerupe este emis și asta sună ca o împușcătură de tun (de fapt se pare ca așa și este) sau ai impresia ca e Anul Nou, doar că nu vezi focurile de artificii. Daca nu stii, te alegi cu o sperietură zdravănă, sunetul fiind neadecvat acestor meleaguri liniștite &safe). 
De obicei, Iftarul presupune adunări sociale grandioase, de multe ori în stil bufet, unde familiile se adună cu rudele și prietenii. De-a lungul timpului, Iftar-ul a crescut în festivități de genul banchet și poate ocupa spații destul de mari cu peste 100 de persoane.

7b82c-36_batutagate_1_gallery 2f66d-42_spiceisland05152011_1_gallery b1584-2013_10_asateer_gallery
Masa de Iftar este formată din curmale, salate și aperitive, dar și din bucate traditionale din carne sau pește, și de obicei nu se limitează la un singur fel, ci la mai multe intrări. Bucate tipice de Iftar sunt mielul înăbușit cu grâu, kebabul de miel cu legume la grătar, friptura de pui servită cu năut, pilaful de orez, precum și diferite tipuri de deserturi, inclusiv deserturi tradiționale, care se fac numai în timpul Ramadanului.
3f0aa-197250-gallerysize-iftar-at-the-address-dubai-marina 6ab27-197243-gallerysize-iftar-at-the-address-dubai-marina
Desertul este cea mai importantă parte în timpul trapezei de Iftar. Un desert bogat, cum ar fi luqaimatbaclavale sau kunafeh încheie pe o notă dulce masa.
Apa este bautura prinicipală, dar sucurile și laptele sunt, de asemenea, consumate. Băuturile răcoritoare și cafelele sunt consumate într-o măsura mai mică. Alcoolul categoric exclus.
Se fumează shisha. E un bun prilej de socializare și relaxare. 
Din experiența propriului stomac, pot să afirm că se mănâncă foarte mult. În fiecare zi, adică seara, pe noapte – fapt ce contravine sănătoasei reguli “mancarea de dimineață să o mănânci singur, prânzul să îl împarți cu prietenul, iar cina să o dai dușmanului”. Însă asta ține de diete și regimuri alimentare, iar tema de azi e Ramadanul musulman…
Musulmanii spun că în timpul Ramadanului rugăciunele capătă o însemnătate și mai mare și Allah le poate răsplăti multiplicat, deaceea mai multe rugaciuni decât 5 pe zi sunt foarte binevenite.
Există și alte practici destinate purificării sufletului. Un obiectiv comun pentru mulți musulmani este de a citi întregul Coran pe parcursul acestei luni sfinte (numărul paginilor depinde de ediție, dar acesta are 30 de capitole și se recomandă a citi un capitol pe zi)
Tot în acest timp ei trebuie să depună eforturi pentru a ierta pe alții și a repara relațiile mai încordate cu cei apropiați (daca acestea există…la încordări ma refer…)
Ramadanul este deasemnea perioada darurilor. Zakat – caritate – este unul dintre cei cinci piloni ai Islamului și devine extrem de important în timpul Ramadanului. Acțiunile de caritate sunt multiplicate masiv, de la cele mai simple gesturi de a trimite o farfurie de mâncare unor vecini mai puțin asigurați, pâna la proiecte majore la nivel național / regional.
 
Un exemplu foarte bun de a face bine în timpul Ramadanului este acest magazin din Dubai care oferă mâncare gratuită pentru cei care nu au bani sau sunt șomeri.

Ce face un  non-musulman în timpul Ramadanului?

În primul rând, trebuie sa dăm dovadă de o doză sănătoasă de rabdare.

Să accentuăm mai întâi cel mai fericit aspect al perioadei și anume regimul (mai) scurt de lucru. De obicei, programul de muncă se micșoreazp cu 2-3 ore, iar unele companii și servicii se vor deschide numai după masa de Iftar în jurul orei 21 și vor rămâne deschise până la miezul nopții sau mai târziu.
Unele activități “de zi” trec la program nocturn. Cele mai multe restaurante sunt închise până seara, când postul este întrerupt.

Trebuie să evităm să mâncam, sa bem, sa fumăm și să mestecăm gumă în locuri publice sau în văzul celor care postesc.
Dacă lucrăm într-un birou și în timpul amiezii organismul își cere doza zilnică de calorii, e bine să ne stăpânim foamea cât mai discret posibil, în multe oficii stabilindu-se zone cu acces temporar interzis pentru musulmani.
Chiar și fotografiile postate pe Facebook sau Twitter nu ar trebui să conțină mâncare, dacă avem – și cu siguranță avem – musulmani în lista de prieteni.

Nu este binevenit să bem apă nici în propria mașină, la un roșu de semafor sau un stop de stradă.
Trebuie de asemenea să fim precauți la trafic. Spiritul de observație și timpii de reacție a celor care postesc scad considerabil în timpul zilei. (Mai bine zis, conduc ca niste amețiți). Atenția sporită este mai mult decât recomandată în traficul și așa destul de aglomerat și rapid al orașului.
În Ramadan se cuvine să facem schimb de felicitări cu prietenii și colegii musulmani. Cea mai populară urare este “Ramadan Kareem”. Kareem se traduce prin generos sau binecuvântat, astfel expresia înseamna “Îți doresc un Ramadan generos”.
Am mentionat mai sus depre activitățile de caritate. În acest scop nobil putem să intrăm într-un spital sau în alte locații special amenajate, pentru a dona pachete cu mâncare sau haine.

Nu ascultăm muzică decât în propriile căști. Volumul dat mai mare îi poate ofensa pe cei care postesc. De altfel nicaieri nu cântă nici un fel de muzică – în mall-uri, restaurante și alte locuri publice. Din contra, se aud rugăciuni și citate din Coran.

Nu purtăm haine revelatoare sau sexy, regulă general-aplicată pentru o țară musulmană și în restul anului – dar special în Ramadan ne orientăm spre raftul mai conservativ al gardrobei noastre.

Nu intrăm în dezbateri sau argumente contra – este o lună de pace și seninatate. Evităm cu orice preț înjuratul în public, care iarăși e dezaprobat indiferent că e iarna sau vara, dar va fi mult mai ofensiv interpretat in timpul Ramadanului.
Dacă dorim să mergem la un Iftar cu prietenii e bine sa facem rezervările din timp. Restaurantele devin foarte ocupate, familiile din Dubai se întâlnesc de cele mai multe ori în afara casei pentru a întrerupe postul împreună.
Pe net găsiți oferte atractive de Iftar pentru toate gusturile și buzunarele.
Se cuvine să oferim cadouri celor dragi. Acestea pot fi dulciuri arăbești, ciocolate, produse de patiserie sau bijuterii.
70265-2013_4_gifts_gallery0e777-2013_5_gifts_gallery
Am fost și eu la un Iftar însă bunul simț și respectul față de meseni au învins curiozitatea și nu m-au lăsat să fac poze în gurile oamenilor, așa că toate pozele postate sunt culese de pe net. 
Informațiile sunt din diverse surse, inclusiv din vorbele colegilor mei musulmani. 
Dacă tot i-am ținut atât în întrebari, m-au îndemnat să postesc și eu. Beneficiile le-am descris mai sus…. 
Mi-au zis să încerc să fiu în pielea lor măcar pentru o zi. 
Încercarea vină n-are, mai puțin faza cu sculatul la 4 dimineața și cele 5 rugăciuni.

În fiecare religie, adâncimea respectării tradițiilor și ritualurilor ține de gradul de credință a fiecaruia, indiferent că ești creștin, musulman, evreu sau hindus. 
Este alegerea noastră cât de mult și în ce masură să respectăm aceste canoane. 
Important e ca noi – cei crescuți în alte timpuri, valori și prinicipii (…vorba politicienilor moldoveni), dar și cu deprinderi educate sau nu de părinți și bunei – să cunoaștem și să respectăm tradițiile și ritualurile celor care temporar ne-au găzduit și țara cărora – pentru o anumită perioadă – o numim involuntar home
Ramadan Kareem!
Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s